Barca lui Bill: face, sau nu face?

Aflu că Bill Gates are rău de avion. Altminteri de ce şi-ar fi cumpărat barcă extraterestră, alimentată cu Hidrogen iar ca propulsor alternativ e un agregat pe motorină?!
Şi pe mine m-a fascinat demult posibilitatea de a traversa Atlanticul cu o barcă. Mă rog, mai mare. Nici nu ştiam dacă să cer să fie mai scump sau ar fi fost destul să fie mai excitant decât cu avionul. Nu mi-am dat seama cât trebuia să fi dureze. Abia acum am pus mâna pe pix.

Unul dintre cei mai mpotenţi oameni de pe planetă şi-a luat şaretă să se ducă spre o altă planetă. Aşa e rima. Oricum în ritmul său nu va ajunge prea departe. Şi poate că nici nu vrea!

De la New York la Southampton, biletul vasului de croazieră costă 899 Lire Sterline. Sunt 3419 mile, adică 5632,7 km.
La bord sunt şi servicii care se pot taxa la bord. Nu e totul moca.

Un bilet de avion costă, totuşi, de la mai puţin la mult mai puţin. Şi face 6-8 ore, depinde cât e de iscusit pilotul. Dacă ştie scurtături sau merge pe autostradă.

Barca lui Bill ţine la o croazieră de şaretă. Nu-i barcă de Formula 1.
Merge cu 20 km/h în regim de croazieră şi atunci călătoria dureaza 300 de ore, adica 12,5 zile.

Cred, până la urmă, că vrea să mai scape de Melinda. Pe ea, la cifrele astea, nu cred că o ia în barcă.

Vasul de croazieră face 7 zile, şareta miliardarului face de aproape 2 ori mai mult.
De câte ori să vă spun că în viaţă contează ce faci pe parcurs, nu cât de repede ajungi la destinaţie?!