Habemus SIAB!

Salonul Internaţional de Automobile Bucureşti (SIAB) şi-a redeschis vineri porţile la Bucureşti, în cadrul Centrului Expoziţional Romexpo, după 11 ani de absenţă din peisajul pieţei auto naţionale şi internaţionale, şi aduce la start trei premiere europene, 16 naţionale şi trei pe segmentul automobilelor Prototip.

Evenimentul, organizat în perioada 23 martie – 1 aprilie, a fost reintrodus în calendarul oficial pentru acest an al Organizaţiei Internaţionale a Constructorilor de Automobile (OICA), şi a fost posibil datorită Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).

Spaţiul expoziţional al SIAB 2018 se întinde, la ediţia din acest an, pe o suprafaţă totală de 27.000 mp, iar producătorii şi dealerii auto aduc la standuri trei premiere europene de amploare, respectiv: Noul Volkswagen Touareg (simultan cu premiera mondială de la Beijing), MINI Hatch (facelift) şi MINI Cabriolet (facelift).

De asemenea, vor fi expuse în cadrul SIAB 16 premiere naţionale şi anume: Noul Audi A6, Audi RS4, Noul BMW X2, Noul BMW X4 (la numai două săptămâni de la debutul mondial din cadrul Salonului Auto de la Geneva), Noul BMW M5, Ford GT, Noul Ford Mustang, Ford Fiesta Active, Ford Fiesta ST, Noul Ford Transit Custom, Mazda6 Combi (din 25 martie), Skoda Fabia (facelift), Suzuki Swift Sport, Toyota Mirai, Noul Volvo V60 şi Noul Rolls-Royce Phantom.

Pe segmentul automobilelor de tip Concept sau Prototip, românii pot admira la Romexpo modelele Audi e-tron quattro, Volkswagen Golf GTE Sport şi Volkswagen I.D. Buzz.

Nici vehiculele pe două roţi nu au fost uitate, astfel încât amatorii de adrenalină pot face cunoştinţă la SIAB 2018 modele de motociclete aduse în premieră naţională: BMW K 1600 Grand America, Honda CRF 1000 L şi Honda CRF 1000 L Adventure Sports.

Dacia, Renault, Nissan, Citroen, Peugeot, Smart, Mercedes (45% din vânzările de automobile din România) lipsesc din varii motive. Pe de o parte nu au ştiut să negocieze, nu li s-a părut oportună participarea sau poate că atâta merită.

La nivel general, pe lista expozanţilor din acest an se află: Automobile Bavaria SRL România, Caranda Baterii SRL România, Clubul Vehiculelor de Epocă România, CROMINVENT SRL România, DAS-Dellen Ausbeulservice GmbH Germania, Denisson Energy SRL România, Designers Brand SRL România, Dunev Motor Sport R 21 EOOD Bulgaria, Erebus Tehnics International SRL România, E-TWOW Electric Mobility România, Falcon Electronics Prod SRL România, Federaţia Română de Automobilism Sportiv, Ford România, Groupama Asigurări SA România, Honda Trading România SRL, KIA Romauto România, Magyar Suzuki ZRT-Reprezentanţa România, Mazda Austria GMBH, NOVATECH SRL România, Porsche România SRL, Registrul Auto Român, TMC Electric Mobility SRL România, Toyota România SRL.

În plus, organizatorii evenimentului-spectacol auto de la Bucureşti susţin că SIAB 2018 îşi propune să acopere toate subdomeniile industriei auto, în aşa fel încât să ofere publicului, dar şi profesioniştilor în domeniu cât mai multe perspective la zi ale pieţei de profil: producători şi importatori de autoturisme, autovehicule comerciale uşoare, vehicule speciale, autovehicule cu două sau trei roţi, trailere, componente şi accesorii pentru autovehicule, distribuitori de produse şi concepte noi pentru E-mobility şi furnizori de servicii auto etc.

Pe durata SIAB vor fi organizate şi o serie de evenimente şi conferinţe cu următoarele teme: “Industria auto din România – impact economic şi perspective”; “Brexit: provocări şi oportunităţi pentru industria auto”; “Orizont 2025: Perspectivele / transformările din industria auto estimate pentru următorii ani”; “Noi modele de afaceri în distribuţia auto – on-line car-buying, car-sharing etc.”; “Necesarul de forţă de muncă în industria auto”; “Oportunităţi şi facilităţi ale cadrului legislativ privind învăţământul profesional dual”; “Programe europene, naţionale şi locale orientate către reducerea poluării”; “Surse de finanţare – Rabla şi Rabla Plus 2018, POR 2014-2020”; “Electro-mobilitate şi combustibili alternativi, mobilitate verde, reducerea emisiilor de CO2, Clean Mobility Package”; “Soluţii şi metode practice pentru implementarea GDPR”, etc.

În ceea ce priveşte zona maşinilor ecologice, o serie de producători expun modele printre care se află şi variante exclusiviste. Vorbim aici despre BMW i8 Garage Italia CrossFade Edition – unul dintre cele mai exclusiviste modele de la SIAB, fabricat în doar 10 exemplare în lume, BMW i3 – cel mai vândut model electric din România, precum şi Audi, cu varianta 100% electrică a unui SUV, e-tron quattro.

Marii absenţi ai ediţiei din acest an de la SIAB sunt Dacia Renault şi Ţiriac Automobile.

SIAB 2018 este deschis pentru vizitare publicului larg în perioada 24 martie – 1 aprilie, după următorul program: între orele 10:00 – 20:00, în perioada 24 – 31 martie, respectiv între orele 10:00 – 19:00, pe data de 1 aprilie.

Preţul unui bilet de intrare este de 30 de lei/zi pentru adulţi, iar copiii sub 7 ani (însoţiţi de părinţi), persoanele cu dizabilităţi şi persoanele instituţionalizate au acces gratuit.

Cei care se deplasează cu autovehiculul au la dispoziţie o parcare de 2.000 de locuri, tariful de staţionare fiind de 3 lei/oră.

Ediţia precedentă a SIAB a avut loc în perioada 5 – 14 octombrie 2007 pe amplasamentul fostului magazin Metro Otopeni. Până la acel moment, celelalte cinci ediţii au fost găzduite de Romaero Băneasa.

La SIAB 2007 suprafaţa de expunere a fost de circa 50.000 mp, organizatorii estimând că au trecut porţile târgului circa 300.000 de vizitatori. Printre expozanţii la SIAB 2007 au figurat 23 de companii auto, cu 40 de mărci, zece companii de tunning prezente cu 50 de mărci şi 12 companii de motociclete şi ATV-uri cu 35 de mărci.

În 2007 au fost prezente mărcile comercializate de Grupul Ţiriac Auto (Ford, Hyundai, Jaguar, Jeep, Land Rover şi Mitsubishi), constructorii americani Cadillac şi Hummer, divizia de lux de la Toyota – Lexus şi constructorul german de automobile super sport Brabus.

Frecvenţa de organizare a Salonului Internaţional de Automobile Bucureşti (SIAB) este din doi în doi ani.

Text: Sinteză Agerpress. Credit Foto: Revista Capital