Recapitulare
Prefața: De la Viața care a învățat să se gândească, la Universul care se întreabă dacă e singur
Ep. 1: Înainte de viață. Tăcerea care a început totul. acum aproximativ 4,5 – 3,8 miliarde de ani
Ep. 2: PRIMUL PULS. NAȘTEREA VIEȚII DIN ÎNTÂMPLARE acum 3,8 – 2,5 miliarde de ani
Ep. 3: Lumea a prins ochi cu 500 de milioane de ani în urmă

După tăcerea primordială și primul puls al materiei care a învățat să se repete, planeta s-a schimbat pe dinăuntru: oceanele au devenit laboratoare, oxigenul – cândva otravă – s-a transformat în combustibil, iar celulele singuratice au descoperit forța cooperării, dând naștere organismelor pluricelulare; din această răbdare cosmică, lungă de miliarde de ani, ajungem acum (aprox. 540–500 milioane de ani în urmă) la clipa în care viața își deschide ochii și vede: explozia cambriană. În câteva „minute” geologice, apar simțurile, apar prădătorii și armurile, strategiile și vitezele, scheletele și primele arhitecturi ale lumii vii; biodiversitatea explodează tocmai pentru că apar relații – cine vede, vânează; cine e văzut, se apără; cine cooperează, supraviețuiește. Dacă în Ep. 1 am ascultat liniștea, iar în Ep. 2 i-am simțit bătaia regulată, acum intrăm în epoca imaginii: lumina devine informație, informația devine formă, iar forma – povestea noastră despre lume.

EPISODUL 3 – CÂND LUMEA A PRINS OCHI. EXPLOZIA FORMELOR ȘI ÎNCEPUTUL SIMȚURILOR
Perioada: acum 540 – 500 milioane de ani

E momentul în care viața începe să vadă, să simtă și să reacționeze. E clipa în care evoluția devine spectacol. Așa cum îl știm: aici nu mai putem schimba nimic.

Explozia cambriană, simțurile, vederea, apariția prădătorului. Era jucată! Nu ne mai puteam ascunde, și nici opune. Apăream. Ne insinuaserăm!

Traversăm Cambrianul, era în care viața și-a văzut chipul pentru prima oară.
Iar ceea ce privește începe să se gândească. Dacă vede, face mofturi! Ăștia ni-s!

Timp de miliarde de ani, viața a fost tăcută. A existat doar ca o respirație anonimă în adâncuri, fără lumină, fără culoare, fără mișcare. E greu d eînțeles noi, cei de acum, unde eram atunci. Ce făceam, pe unde hoinăream. E definiția vidului. Nu știm. Nu vom afla.

Apoi, dintr-o dată, în urmă cu aproximativ 540 de milioane de ani, s-a întâmplat ceva ce natura nu mai făcuse niciodată: a început să creeze forme. Mii, zeci de mii, milioane.

Deci miliardele de ani nu le știm reprezenta. Miile de ani, poate le percepem. Presupunem ce era aici în urmă cu 2 mii de ani. Deja 20 de mii de ani e mult. 200 de mii de ani e enorm. 2 milioane de ani, imposibil. 20 de milioane, nicio șansă. 200 de milioane… n-ai cum. 2 miliarde… astea-s povești!

Haideți dară la 540 de milioane de ani înainte de Era Noastră. E perioada pe care oamenii de știință o numesc Explozia cambriană — momentul în care viața s-a aprins pe sine.

Din microorganisme amorfe au apărut ființe cu corp, cu simetrie, cu picioare, cu coajă, cu dinți. A fost primul carnaval al evoluției.

Dar cel mai important, în acea mare a începutului s-a născut ceva ce nu mai existase până atunci: vederea.

Un animal minuscul, Anomalo-Caris, a dezvoltat ochi compuși, capabili să perceapă mișcarea. În clipa în care a văzut, a devenit și vânător. Apăruse trebuința, dincolo de nevoie. Ăluia îi trebuia ceea ce vedea. Nevoia de însușire era uriașă. Nimic nu-i rezista.

Iar lumea s-a schimbat pentru totdeauna. Nevoia a făcut asta. Sau reprezentarea nevoii. Vederea ei.

Când un organism a început să privească alt organism, s-a născut competiția. Și odată cu ea, frica, fuga, camuflajul, agresivitatea, strategia. Disimularea și, vai, minciuna. Eram tot mai aproape de noi. Eram prea tineri, dar e clar că eram deja chiar noi.

A fost primul conflict creat de conștiința senzorială: era lupta pentru viață.

În câteva zeci de milioane de ani, un mizilic la scara evolutivă, planeta s-a umplut de creaturi bizare — trilobiți, meduze uriașe, moluște cu ochi ca farurile, prădători și pradă, toate sculptate de același instinct: a vedea înainte de a fi văzut. Asta este rațiunea de la începuturile educate.

Astfel,
Simțurile au devenit arme.
Mișcarea – supraviețuire.
Reacția – început de gând.

Fără ochi, lumea ar fi rămas o întindere oarbă de materie inutil de vie. Cu vederea, viața a început să aibă perspectivă. Aveam viitor. L-am dobândit cumva!

Și poate aici e adevărata origine a cunoașterii: în ochiul care a învățat să distingă între lumină și umbră.

De la acel prim contact vizual, evoluția a pornit într-o cursă fără oprire.
Fiecare privire a adus o decizie, fiecare decizie – o schimbare.
Și încet, din marea cambriană s-a născut logica: dacă mișcă, există. Dacă există, trebuie înțeles.

Așa a început gândirea naturală.
Nu în creierul unui om, ci în retina unui animal care n-a vrut să moară degeaba. De fapt el nu voia să moară dar…

Poate că, în fond, tot ceea ce înseamnă inteligență nu e decât ecoul acelei prime priviri din ocean.
Când lumea a deschis ochii, universul a început să se vadă pe sine. Prin noi, da, dar nu se uita la noi.

Așa a început totul. De aici ne tragem esența calculată.

Va urma. Puteți parcuge episoadele înlănțuite cronologic pe site-ul nostru. Faceți click!