Statistici eco-electrice!

Vânzările de autovehicule ecologice noi (hibride şi electrice) au crescut faţă de anul trecut: 2400 faţă de 1900. Informaţia derivă din comunicatul Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme.

Personal cred că numai firmele îşi permit hibride sau electrice şi îmi explic imediat afirmaţia: aceste modele noi vin cu platforme complet necunoscute mecanicilor din service-urile autorizate, iar cele din curtea prietenilor nici nu intră în discuţie. Hibridele, dar şi maşinile electrice, au mai multe motoare, foarte mulţi senzori, elemente de acord fin care nu au cum să reziste în traficul de la noi. Încercaţi un drive test, există maşini la unii dealeri destoinici şi vedeţi cum se descurcă pe sistemul autonom, în traficul de la noi. Să ştiţi că pentru acel regim au fost făcute, cu depăşiri foarte rare şi efectuate laborios, fără bruscări, fără pericole neidentificate şi aşa mai departe. Repet, mecanicii de la noi nu se poricep să ridice capota unei maşini tradiţionale mai de soi, ce să mai vorbim despre un Toyota Prius sau Tesla Model S. Mă umflă râsul. Şi mai e ceva: nimic nu se mai repară, acum totul se înlocuieşte. Şi ştiţi cât costă? Nu are rost să vorbim despre asta, oamenilor de rând şi care nu dau tunuri cu statul nu-şi pot permite aşa ceva.

Dintre modelele ecologice cumpărate în România, numai 400 sunt electrice, 2000 fiind hibride. Cu tot respectul, acestea sunt cele mai puţin fiabile, cadenţa intrărilor în service fiind foarte mare.

În clasamentul celor mai comercializate mărci auto electrice 100%, primul loc a fost ocupat de BMW, cu 131 de unităţi i3 (foto sus), urmat de Mercedes-Benz, Volkswagen, Renault, Mitsubishi, Audi, Porsche (foto jos), Volvo şi Kia. Surprinde prezenţa mărcii Renault la jumătatea clasamentului, prezenţa lui ZOE pe piaţa nici măcart nu mai este de dată recentă. Poate tocmai din acest motiv nu se vinde.

Totodată, cele mai multe maşini hibride vândute în România au fost Toyota (1.771 de unităţi), iar clasamentul continuă cu: Lexus (140 de exemplare, care este tot o narcă a grupului Toyota, divizia sa premium), Kia (22) şi Mercedes-Benz (două unităţi). Deşi pe plan mondial se duce o lută aprigă între Honda Insight şi Toyota prius, modelul Honda a ratat prezenţa pe piaţa românească datorită unui management catastrofal.

Sursa fotografiilor: www.evo.co.uk